2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Saxonia f. regat în imperiul Germaniei cu 4.662.000 loc. Industrie desvoltată. Cap. Dresda.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SAXONIA3 (SACHSEN), land în E Germaniei, pe fl. Elba; 18,4 mii km2; 4,3 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Dresda (Dresden). Zăcăminte de cărbuni, de min. de plumb și de zinc. Ind. siderurgică, chimică, a constr. de mașini textile, opticii, hârtiei, textilă, tipografică, porțelanului, ceramicii, alim. Culturi de cereale. Creșterea bovinelor. Reînființat ca land după unificarea celor două Germanii (1990).

SAXONIA2 (germ. Sachsen), denumirea unei reg. istorice și a unei formațiuni statale care de-a lungul timpului a acoperit realități istorice diferite. Nucleul statului S. l-a constituit amrca Meissen, întemeiată pe un terit. situat pe cursul mijlociu al fl. Elba, cucerit de franci de la slavii sorbi (sec. 10) și care în 1089 a intrat în stăpânirea familiei saxone de Wettin prin Henric de Ellenburg, conte de Wettin, numit markgraf (1089-1103) de împăratul german Henric IV. În 1247 (definitiv în 1264), Henric III cel Ilustru, markgraf (1221-1288) a primit la moartea unchiului său Henric Raspe, ultimul landgraf al Thuringiei, ca moștenire, Thuringia și comitatul palatin de Saxonia (situat în partea de S a Ducatului saxonilor, care, din 1180, aparținea Thuringiei). Din 1423, ca răsplată pentru participarea la luptele împotriva husiților, Frederic I cel Viteaz, markgraf de Meissen (ca Frederic IV, din 1407), a primit Saxonia-Wittenberg (o parte din Ducatul saxonilor), împreună cu titlul de principe-elector (6 ian. 1423). Din această epocă, pentru stăpânirile familiei de Wettin a început să fie folosită denumirea de S., Electoratul de S. sau S. Superioară (spre a o deosebi de reg. din N, locuită din Antic. de saxoni, numită S. Inferioară). Prin înțelegerea de la Leipzig (26 aug. 1485), Ernst și Albrecht, fiii și succesorii principelui-elector Frederic II cel Blând de Wettin (1428-1464), au hotărât să-și împartă moștenirea: Ernst a păstrat partea de N a S. (S.-Wittenberg), o mare parte din Thuringia, precum și titlul de principe-elector, întemeind linia Ernestină a familiei de Wettin, cu reședința în orașul Wittenberg, în timp ce Albrecht a primit markgrafiatul Meissen, părți din ținutul Osterland (situate în jurul Leipzigului), precum și N Thuringiei, având titlul de duce, întemeind linia Albertină a familiei de Wettin, cu reședința în orașul Dresda. Orașul Wittenberg a avut un rol important în introducerea Reformei în Germania, aici desfășurându-și activitatea Martin Luther și Philipp Melanchthon, iar principele-elector Johann cel Ferm (1525-1532), îmbrățișează luteranismul în 1528, făcând din principatul său un bastion al noii confesiuni. Un succesor lipsit de noroc, principele-elector Johann Frederic I cel Mărinimos (1532-1547), alăturându-se celorlalți principi luterani din „Uniunea de la Schmalkalden”, a luptat împotriva împăratului Carol V, dar a fost înfrânt și luat prizonier în lupta de la Mühlberg (24 apr. 1547); mare parte din stăpânirile sale au au revenit vărului primar – Mauriciu, duce aparținând liniei Albertine, aflat în tabăra Habsburgilor catolici, care a reușit în acest fel să supună autorității sale aproape toate stăpânirile saxone, dobândind și titlul de principe-elector (24 febr. 1548). Participând la Războiul de 30 de Ani, principele-elector Johann Georg I (1611-1656), a primit din partea împăratului Ferdinand II de Habsburg Lusatia (Lausitz) Superioară și Inferioară, precum și o parte din terit. stăpânite de Magdeburg. Mai târziu, Frederic August I cel Puternic, principe-elector (1694-1733), a fost ales rege al Poloniei (ca August II, 1697-1706 și 1709-1733), întemeind Dinastia Saxonă în Regatul Poloniei (1697-1763). În cursul sec. 18, S. a participat la majoritatea războaielor de pe continent: în timpul Războiului de 7 Ani (1756-1763) s-a aflat în luptă cu Regatul Prusiei, suferind o serie de înfrângeri, fiind obligată la plata unor importante despăgubiri și cunoscând regimul de ocupație militară (1756) a oștilor regelui Frederic II cel Mare. În 1792-1796 S., sub cârmuirea principelui-elector Frederic August III cel Drept (1763-1827), a participat, alături de coaliția a IV-a, împreună cu Prusia, împotriva lui Napoleon I Bonaparte, dar după înfrângerea armatei prusace în luptele de la Jena și Auerstädt (14 oct. 1806), trecea de partea învingătorului de la care primește titlul de rege (11 dec. 1806) și intră în Confederația Rinului, aflată sub protectoratul lui Napoleon I. În 1807 i s-a acordat titlul de arhiduce al Marelui Ducat al Varșoviei. Regatul S., cu capitala la Dresda, a participat, ca aliat al Franței, la Războaiele napoleoniene până la lupta de la Leipzig (16-19 oct. 1813), când trupele saxone au trecut de partea coaliției antifranceze, iar Frederic August a fost luat prizonier; între 1813 și 1815, Regatul S. s-a aflat sub administrație rusească și apoi prusacă. Congresul de Pace de la Viena a hotărât (la 8 iun. 1815) ca mai mult de jumătate din terit. Regatului S. (așa-numita S. prusacă, de c. 20.000 km2) să intre în stăpânirea Prusiei, Regatul S. păstrând un terit. de c. 15.000 km2. În oct. 1866, Regatul S. a intrat în Confederația Germană de Nord, aflată sub egida Prusiei, iar din 18 ian. 1871 în Imp. German; ultimul rege al S. a fost Frederic August III (1904-1918); la 10 nov. 1918 s-a proclamat Republica saxonă de la Dresda, iar la 11 aug. 1919, prin Constituția de la Weimar, S. a intrat în componența Germaniei, ca land (1920-1945). În 1945, după capitularea Germaniei naziste, S. s-a aflat în zona sovietică de ocupație, iar din 1949 a făcut parte din Republica Democrată Germană; prin legea din iul. 1952, pe terit. s-au constituit districtele Leipzig, Karl-Marx-Stadt și Dresda. După reunificarea Germaniei (3 oct. 1990), a fost reînființat landul S., având aproximativ același terit. cu cel dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

SAXONIA1 (< germ. Sachsen), nume pe care l-au purtat, de-a lungul istoriei, unele formațiuni statale și unități ad-tivterit. în Germania. 1. Reg. istorică locuită de saxoni, apoi (sfârșitul sec. 9-1180) ducatul triburilor saxonilor din N Germaniei. 2. Stat (state), ulterior regat (1806-1918), iar apoi (1918-1945) land (cu centrul ad-tiv în orașul Dresda). V. Saxonia2 și Saxonia3. 3. Mici state saxone în Thuringia (mijlocul sec. 16-1918). 4. Prusia saxonă – prov. din Prusia cu centrul ad-tiv în orașul Magdeburg; întemeiată în 1815 pe o parte a terit. ce aparținuse Regatului S., care a trecut la Prusia, și la care a atașat Altmark-Magdeburg, Halle și Halberstadt. După desființarea Prusiei (1945) cea mai mare parte din terit. Prusiei saxone împreună cu statul Anhalt au format provincia (din 1947 – landul) Saxonia-Anhalt (cu centrul ad-tiv la Halle); în 1952 a fost împărțită în districtele Magdeburg și Hallle din Republica Democrată Germană; refăcut în 1990. V. Saxonia Superioară (Sachsen-Anhalt), land. 5. Saxonia inferioară, land în R.F.G. A fost înființat în 1946 în urma unirii fostei provincii prusace Hannovra cu landurile Oldenburg, Schaumburg-Lippe și o mare parte din Braunschweig. Centrul ad-tiv în orașul Hanovra.

SAXONIA INFERIOARĂ (NIEDERSACHSEN [ní:dərzaxsən]), land în NNV Germaniei, pe fl. Waser; 47,6 mii km2; 7,9 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Hanovra (Hannover). Zăcăminte de petrol, min. de fier și gaze naturale. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, in, cânepă ș.a. Creșterea animalelor.

SAXONIA SUPERIOARĂ (SACHSEN-ANHALT), land în partea central-estică a Germaniei, pe Elba; 20,4 mii km2; 2,5 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Magdeburg. Ind. metalurgică, chimică, alim. Zăcăminte de lignit, min. de fier și de potasiu. Creșterea bovinelor. Reînființat ca land în 1990, după unificarea celor două Germanii.

Intrare: Saxonia
Saxonia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: saxonia
saxonia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.