Definiția cu ID-ul 931639:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SÂRBO-CROATĂ s. f. (< adj. sârb, -ă, cf. scr. srb – Croate, germ. Kroate): limbă slavă din grupul meridional vorbită de popoarele sârb și croat, de sârbii și croații din Ungaria, România, Austria, Germania, S.U.A. etc. Este limba oficială a R. Iugoslavia (Serbia și Muntenegru) și a R. Croația. Ea a păstrat foarte bine, ca pronunțare, structura slavei comune. Ca și slovena, este cea mai armonioasă dintre limbile slave, datorită urmelor de accent muzical păstrate din slava comună. Cel mai vechi document de limbă sârbo-croată datează din secolul al XII-lea. În această perioadă, sârbii au trecut la ortodoxism, datorită influenței Bizanțului, și au început să folosească alfabetul chirilic; croații, supuși de unguri, au trecut la catolicism, intrând în sfera de influență a culturii occidentale și adoptând alfabetul latin (ca polonezii, cehii, slovacii, slovenii și sârbii lusacieni). Deși Serbia a fost ocupată patru secole de către turci iar dezvoltarea limbii literare sârbe a fost frânată, cultura autohtonă n-a pierit. Literatura sârbo-croată s-a dezvoltat până la începutul secolului al XIX-lea în limba bazată pe slava bisericească. În prima jumătate a acestui secol, lingvistul Vuk Karadjič a pus bazele limbii literare sârbo-croate scrise prin reforma ortografiei și prin alcătuirea unui dicționar și a unei gramatici, contribuind astfel la crearea unei limbi unice sârbo-croate. Astăzi, deosebirile dintre cele două variante ale limbii literare sârbo-croate – cea de la Belgrad și cea de la Zagreb – se reduc în ultimă instanță mai ales la vocabular (în ciuda despărțirii, în state independente, a celor două popoare frățești: cel sârb și cel croat). Vicisitudinile istorice, care au lucrat timp de 800 de ani, au determinat în final marea tragedie a popoarelor iugoslave cu aceeași limbă (sârb și croat) de a se despărți în două state diferite, după sângeroasa destrămare a Federației Iugoslave. Limba sârbo-croată dispune de trei grupuri dialectale stabilite după felul în care se exprimă pronumele interogativ ( što „ce”?; čakaj „care”?): štokavian (pe baza căruia s-a format limba literară), čakavian și kajkavian. Existența unor elemente lexicale sârbo-croate în limba română și a unor elemente lexicale românești în sârbo-croată (pe baza vecinătății statale și a prieteniei istorice dintre cele trei popoare și țări) i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență a sârbo-croatei asupra limbii române și, invers, despre o influență a limbii române asupra limbii sârbo-croate (v. influénță).