Definiția cu ID-ul 531821:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RACHETĂ a) motor la care propulsia se realizează prin evacuarea cu mare viteză a unui jet gazos, funcționând independent de mediul exterior, carburantul și comburantul aflându-se în corpul rachetei. Cel mai răspândit tip este motorul-rachetă termochimic, la care jetul de gaze, cu presiunea și temperatura ridicate, se realizează în urma unor reacții chimice puternic exoterme. Motorul-rachetă electric utilizează energia electrică pentru accelerarea jetului format dintr-un fluid ionizat sau din plasma unui gaz. Motorul-rachetă nuclear utiizează energia termonucleară pentru a încălzi jetul de gaze sau utilizează pentru propulsie un jet de izotopi radioactivi. Motorul-rachetă termochimic utilizând combustibil solid sau lichid, este constituit din: camera de ardere, ajutaj reactiv, rezervoare de combustibil, sistem de alimentare, dispozitiv de aprindere (la motoarele cu combustibil solid încărcătura este amplasată în camera de ardere). Sin. accelerator, rachetă auxiliară de decolare. b) aparat de zbor fusiform propulsat cu ajutorul unui motor-rachetă, fiind compus din: corp, motor și încărcătură utilă – aparatură științifică, vehicul spațial, substanță explozivă, încărcătură chimică sau nucleară etc. După modul de stabilizare pe traiectorie se deosebesc rachetele: cu ampenaj (amplasat la partea posterioară), cu aripi (amplasate pe corp ca la avion, sin. avion-rachetă), cu stabilizare giroscopică (fără ampenaj, imprimându-i-se o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale). După numărul treptelor sunt rachete: cu o treaptă (simple) și cu mai multe trepte (compuse sau etajate), prezentând un ansamblu de rachete simple, etajele propulsoare, cu funcționare succesivă, ultima treaptă purtând încărcătura utilă. Rachetele compuse pot fi: cu trepte în serie (etajele propulsoare sunt dispuse unul după altul) și cu trepte în paralel (etajele propulsoare sunt amplasate în jurul treptei principale, care poartă încărcătura utilă). După modul de dirijare există rachete: nedirijate și dirijate. Rachetele dirijate au prevăzute sisteme de comandă (suprafețe aerodinamice, deviatori de jet, mici motoare-rachetă auxiliare etc.) pentru modificarea traiectoriei și legii de mișcare pe traiectorie. Sistemele de comandă pot fi activate de la bordul rachetei (autodirijate, autoghidate, dirijare autonomă sau din exterior (teleghidate). După destinație rachetele pot fi: de luptă, cosmice, geofizice, meteorologice, antigrindină, port-satelit etc. Racheta de luptă de aviație, armă de bază la bordul avionului, utilizată pentru lovirea țintelor aeriene sau terestre, crearea barajului, iluminarea terenului etc. De regulă, are o singură treaptă, se lansează în viteză prin folosirea unui puternic motor de start, continuând zborul prin inerție. Folosește încărcătură brizant-explozivă sau cumulativă, cu focos de proximitate (cele dirijate) sau de impact (cele nedirijate). După raza de acțiune și după natura obiectivelor împotriva cărora sunt utilizate, pot fi: tactice, operativ-tactice, strategice, antitanc, antiaeriene, antirachetă, antiradiolocație (lansată de la bordul avioanelor împotriva stațiilor de radiolocație de la sol, are sistem de autodirijare cu radiolocator pasiv, care determină poziția țintei după semnalele electromagnetice emise de radiolocatorul inamic). După poziția relativă a lansatorului pot fi: aer- aer, aer-sol, aer-navă. După natura încărcăturii pot fi: nenucleare, cu exploziv clasic sau încărcătură chimică (substanțe toxice de luptă, cu toxicitate mare de tip organofosforice) și nucleare (pot avea două sau mai multe focoase nucleare, care se pot dirija în timpul zborului astfel încât să lovească obiective diferite).