Definiția cu ID-ul 569595:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚA COLONIILOR ENGLEZE DIN AMERICA DE NORD (1775-1783), război de eliberare purtat de cele 13 colonii engleze din America de Nord împotriva metropolei, care împiedica dezvoltarea lor economică și politică. La 4 iul. 1776, reprezentanții coloniilor au adoptat „Declarația de independență” care a proclamat crearea Republicii Statelor Unite ale Americii, primul stat independent de pe continentul american. Armata S.U.A. și detașamente de voluntari au repurtat, sub conducerea lui George Washington, o serie de victorii asupra armatelor engleze, dintre care cele mai însemnate au fost la Saratoga (1777) și Yorktown (1781). Înfrântă, Anglia a fost nevoită să recunoască în 1783 independența S.U.A.