Definiția cu ID-ul 506167:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

răbój (-oáje), s. n. – Tăbliță de lemn în care se însemnau cu crestături părțile unei socoteli. – Var. Munt. răboș. Mold., Trans. răbuș. Mr. arăbuș, megl. răbuș. Sl., cf. bg., sb., cr. raboš, sb. rabuš, slov. rabuša, pol. rabuše (Cihac, II, 319; Conev 78), mag. rovas, cf. răvaș. Der. din sl. rabŭ „sclav”, cu suf. - (Lacea, Dacor., V, 401) nu pare probabilă fiindcă, după cum bine a văzut Cihac, trebuie să se pornească de la sl. rovŭ „crestătură”, cf. rofii.