râpắu, (râpou), s.n. Teren accidentat; ponor, văgăună; surpătură. ■ (top.) Râpău, teren în Groșii Țibleșului și Larga (Vișovan, 2008: 221). – Din râpă + suf. -ău.

râpău, (râpou), s.n. – Teren accidentat; ponor, văgăună; surpătură. ♦ (top.) Râpău, teren în Groșii Țibleșului și Larga (Vișovan, 2008: 221). – Din râpă (< lat. ripa) + suf. -ău.