Definiția cu ID-ul 506148:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

puțín (puțină), adj. – Insuficient, redus. – Mr. p(u)țîn, psîn, megl. puțǫn, istr. puțin. Origine obscură. Provine fără îndoială din rădăcina expresivă *piț-, cf. puță, dar der. nu este clară. Cf. lat. med. pusinnu, pittinus „mic”, și toate cuvintele romanice care exprimă această idee și care în general sînt puțin clare. Pentru comparativul mai puțin, cf. sard. prus pagu < plus paucum. În general se încearcă să se explice acest cuvînt în două feluri: pornind de la paucus, prin intermediul unui der. *paucinum (Cipariu, Gram., II, 347; Pascu, I, 150), sau pornind de la putus, prin intermediul lui *putinus (Meyer, IF, VI, 122; Candrea, Rom., XXXI, 314; Pușcariu 1418; Loewe 57; REW 6550). Der. puțintel (f. puțintea, puțintică), adj. (nițel), probabil formă disimilată a lui *puțincel (Pușcariu, Dacor., I, 326); puținătate (var. puținime, puțintime), s. f. (cantitate mică); împuțina, vb. (a reduce, a micșora).