Definiția cu ID-ul 938072:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă, cu patul de lemn și cu țeavă lungă. Spre risipirea întunericului, înțelese că duce în spinare o pușcă militară. DUMITRIU, N. 184. În camera de culcare, deasupra patului, atîrna o pușcă de vînătoare, veșnic încărcată. REBREANU, R. II 196. Își ia ranița în spate și pușca de-a umăr. CREANGĂ, P. 307. Vorba rea se duce ca din pușcă.Pușcă de soc = pușcoci. Praf de pușcă v. pra f. ♦ (Adverbial, în expr.) Gol pușcă = gol de tot, dezbrăcat; p. ext. prost îmbrăcat. Prin apă, făceam o gălăgie cu alți draci de sama mea, goi pușcă. SADOVEANU, O. VII 294. Văduvă, cu copilul gol pușcă. DELAVRANCEA, H. T. 251. ◊ Expr. A ieși ca din pușcă v. ieși. ♦ (Adverbial, pe lîngă verbe de mișcare) Imediat, repede, de-a dreptul. V. glonț. Ieșind din chilie trecu pușcă pe lîngă societatea cea veselă. STĂNOIU, C. I. 187. Îmi puneam pălăria pe ceafă și mă duceam pușcă la moară. GANE, N. III 34. Se îmbrăcă, trase ivărul ușii și se duse pușcă la gard. DELAVRANCEA, H. T. 153. ◊ (Cu valoare verbală, inclusă în substantiv) Cum te poți mișca din pat, nu mai sta o zi. Pușcă la Pașcani și de acolo ia trenul direct la Techirghiol. C. PETRESCU, Î. II 244. 2. (Învechit și arhaizant) Tun. După ce-or suna clopotele bisericilor, să bată puștile. SADOVEANU, Z. C. 330.