PLANETĂ, planete, s. f. 1. Corp ceresc obscur, care se rotește în jurul soarelui pe o orbită eliptică, situat în unul dintre focarele acestei orbite și care primește lumină și căldură de la soare. O mare... nețărmurită, se tot ducea cu gînd cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Cînd spre-o planetă, cînd spre alta. MACEDONSKI, O. I 229. Viața se face frumoasă prin frumusețea ta precum aerul se luminează prin lumina planetelor. BOLINTINEANU, O. 452. ♦ (Prin restricție) Globul pămîntesc, pămîntul. Pavel Vardaru suspină cu o nemărginită milă pentru propriu-i destin: era fără îndoială cel mai nefericit comandant de regiment de pe planetă. C. PETRESCU, Î. I 3. 2. Prezicere astrologică bazată pe zodia în care se găsea soarele în momentul nașterii cuiva. Cei mai mulți ziceau însă că rari copii se nasc într-o zodie, într-o planetă bună, ca copiii badei Ion. RETEGANUL, P. IV 62. ♦ Bucățică de hîrtie cuprinzînd preziceri naive de viitor, pe care o vînd flașnetarii sau alți ambulanți, extrăgînd-o la întîmplare (uneori cu ajutorul unui papagal sau șoarece alb dresat) dintre altele de același fel. Pe urmă trag toți planeta de la o italiancă cu papagalul. D. Mitică a citit planeta cocoanii Luxiții: «Ai să păți multe după inima ta cea largă». CARAGIALE, O. II 171. – Variantă: planet, planeți (C. PETRESCU, Î. II 121, EMINESCU, O. I 133), s. m.