Definiția cu ID-ul 931253:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLĂPÎ́ND, -Ă, plăpînzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; slăbuț, firav. Judecătorul meu, plăpînd cum se știa, s-a înfășurat în șuba-i, cu precauțiune. GALACTION, O. I 104. Cînd se văzu dinaintea unei ființe atît de fragedă și de plăpîndă, se pierdu cu totul. ISPIRESCU, U. 93. E tatăl lui Crui-Sînger!... plăpînd, fără putere Sub sarcina greoaie de ani și de durere. ALECSANDRI, P. III 302. 2. (Despre plante, mai ales despre flori) Nedezvoltat, lipsit de sevă; gingaș, delicat. Ce iertător și bun ți-i gîndul, în preajma florilor plăpînde! ANGHEL, P. 11. Gemea mușcat de vînturi un stuf de liliac. Plăpîndele lui ramuri abia înmugurite... mureau. MACEDONSKI, O. I 114. Astelalte [flori] sărmanele cum n-o să fie friguroase și plăpînde, cînd sînt crescute la umbră. NEGRUZZI, S. I 100. 3. Fig. Blînd, domol, slab. Glasul lor cel dulce, plăpînd, melodios Ți-a mîngîia auzul c-un sunet tînguios. NEGRUZZI, S. II 126. ♦ Care se lasă ușor impresionat, duios. Inima-i de tată, plăpîndă, simțitoare. ALECSANDRI, P. III 343.