Definiția cu ID-ul 931233:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. Preparat culinar făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brînză, carne, mere, nuci etc. V. brînzoaică, vărzare. Cuptorul este ars și plăcinta nu e încă întinsă. SLAVICI, N. I 45. Cuptoriul... era plin de plăcinte crescute și rumenite. CREANGĂ, P. 290. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. La plăcinte mulți se adună (= toți umblă după avantaje). La plăcinte înainte, la război înapoi, se zice despre profitori. Nu se mănîncă în toate zilele plăcinte (= nu ne merge totdeauna bine; nu e petrecere în fiecare zi). Plăcinte cu poalele-n brîu (sau poale-n brîu) v. brîu.Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) plăcinta = a-i veni (sau a-i pregăti cuiva) o surpriză neplăcută, un necaz. Cum văzu ce plăcintă i se pregătește, înfipse sabia în pămînt și se propti într-însa. ISPIRESCU, L. 138. Încă nu s-a copt plăcinta = încă nu e rîndul tău, încă nu ți-a venit vremea, mai așteaptă. De ești și tu de-aceia din patruzeci și opt, Te cară! Pentru tine plăcinta nu s-a copt. BOLINTINEANU, O. 138. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a primi totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede; este căutat. A număra foile la plăcintă = a pierde vremea, a face un lucru zadarnic; a-și face prea multe socoteli. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie.