PĂPĂLĂU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.

PHYSALIS L., FISALIS, fam. Solanaceae. Gen cu peste 100 specii originare din America, plante erbacee, anuale sau perene, pubescente sau glabre. Flori mici, axilare, violete, gălbui sau albicioase, corolă campanulată, infundibuliformă, cu laciniile scurte și late, staminele nu depășesc gîtul corolei, caliciul roșu, umflat, închide fructul (bacă roșie). Frunze ovat-alungit-acu- minate, alterne, simple, deseori 2 cîte 2, pețiolate.

Physalis alkekengi L. (syn. P. franchetii hort.). Specie care înflorește vara. Flori mici, albe-gălbui cu vine roșii, pendente, singulare, la subsuoara frunzelor. Fruct, bacă roșie, cca 1 cm diametru, acoperită de caliciu roșu-portocaliu, umflat, 5 cm lungime, foarte decorativ. Frunze ovat-alungite, cu bază lată și vîrf ascuțit, cca 6 cm lungime, deseori cîte 2, cu peri pe margine, lung- pețiolate. Plantă perenă, erbacee, cu tulpina deseori simplă sau ramificată de la bază, 35-65 cm înălțime, pubescentă sau glabră, crește în zig-zag. Rizom lung, tîrîtor.

PĂPĂLĂU s. (BOT.; Physalis alkekengi) v. gogoașă.