PERORAȚIE, perorații, s. f. Partea finală a unui discurs, a unei cuvîntări etc. rostită de vorbitor pe un ton însuflețit și, de obicei, emfatic; p. ext. vorbire însuflețită. Dar am redus la minimum mtncarea, domnule profesor, se văietă Sonia Viișoreanu... în focul perorației. C. PETRESCU, C. V. 207. Își termină discursul, în loc de perorație, cu un îndemn vibrant. REBREANU, R. II 87.