PELINCĂ, pelinci, s. f. (Regional) 1. (Mai ales la pl.) Bucată de pînză subțire în care se înfașă copiii mici. scutec. Să-mi speli copilul și pelincile lui. SBIERA, P. 291. [Copilul] ți-l dau cu albie, cu pelinci, cu tot ce-i trebuie. ȘEZ. IV 230. ◊ Expr. (Despre copiii mici) A ieși (sau a îi scos) din pelinci = a depăși, a trece de vîrsta alăptării. Copiii... au ieșit acuma din pelinci și au început a se tîrîi dintr-un loc într-altul. La TDRG. 2. Compus: pelincile-domnului = turte subțiri și rotunde, îndulcite cu miere sau cu zahăr. Ciupiră din «pelincile-domnului», turte cu miere și miez de nucă. SADOVEANU, O. II 126. – Pl. și: (învechit) pelince (RUSSO, O. 90).