PARANTEZĂ s. f. (cf. fr. paranthèse. germ. Paranthese, lat. paranthesis < gr. para „alături” + en „în” + thesis „punere”): 1. semn de punctuație care constă din două arcuri de cerc, din două dreptunghiuri cărora le lipsește o latură lungă sau din două linii orizontale, între care se izolează un amănunt, un adaos, o explicație legată de restul unui text dat. ◊ ~ rotunde (mici): p. care închid o explicație, o precizare, un amănunt și care sunt alcătuite din două arcuri de cerc, de exemplu ( ). ◊ ~ drepte (mari): p. care închid un adaos făcut de vorbitor într-un text citat și care sunt alcătuite din două dreptunghiuri cărora le lipsește o latură lungă în interior, ca de exemplu [ ]. ◊ ~ orizontale: p. alcătuite din două linii orizontale, ca de exemplu – - (v. linie de pauză). ◊ ~ duble: p. sub forma unor unghiuri așezate cu vârfurile în sens contrar, ca de exemplu « ». 2. frază cu un sens deosebit, cu caracter de adaos, de explicație suplimentară, de digresiune, care se intercalează între termenii unei alte fraze (în scris, închisă adesea între paranteze sau între linii de pauză).