paenultima vox (loc. lat. „sunetul penultim”), în tratatele ev. med., sunetul dinaintea sunetului final (ultima vox, vox finalis v. finală) în cadrul unei clausula*. Poate fi la distanță de un ton* (= subton*) sau de un semiton* (= subsemitonium modi*) față de finală. În polif. sec. 13 este prelungit adesea printr-un organicus punctus [care a devenit ulterior punct de orgă; v. pedală (2)].