orântár, orântari, s.m. (reg.; înv.) De confesiune ortodoxă; greco-oriental: „În arhiva Bisericii Orântarilor se consemnează: Săracii de aici s-au făcut orântari că erau dări mari la iasta biserică… (Idem, p. 682); ”Dacă nu l-o pus pă Lupu lu Ionu-i Palagă gazda pădurii, apoi o trecut și el la orântari" (Ibidem). – Cf. oriental (din lat. orientalis).

orântar, orântari, s.m. – (reg.; înv.) Enoriaș de confesiune greco-catolică (Papahagi, 1925; Dragomirești, Săcel). – Cf. oriental.