Omiazi m. pl. dinastie arabă care domni la Damasc dela 660-750; unul dintr’înșii, ABD-EL-RAHMAN, fundă în Spania (756) califatul de Cordova, care dură până la 1031.

OMEIAZI, dinastie de califi arabi (661-750), din califatul cu capitala la Damasc. Întemeiată în 661 de Moavia, membru al ginții Omeia, aparținând tribului koreișiților din Mecca, a avut două ramuri: Sufianizii (661-684) și Maruanizii (684-756). În timpul dinastiei O., la posesiunile califatului s-au adăugat o parte a N Africii, a Pen. Iberice, Asia Mijlocie, unele principate din NV Indiei, Armeniei, Azerbaidjanului și o parte a Georgiei. În 750 Maruan (Marwan) II, ultimul calif omeiad, a fost detronat de răscoala condusă de sclavul persan Abu Muslim, puterea fiind preluată de Abbasizi; Abd er-Rahman, nepotul lui Marwan II, se refugiază în Pen. Iberică, unde întemeiază dinastia O. din Emiratul (756-929) și apoi Califatul (929-1031) din Córdoba.