OLUȚ s. n. Diminutiv al lui ol; urcior, ulcică. cf. KLEIN, D. 222, LB, POLIZU, GHEȚIE, r. m.,. alexi, w., tdrg. Cîte-un oluț cu bani de aur și argint se găsește cînd și cînd în acele movili. sadoveanu, o. xvi, 115. Grăitorul feciorului se scoală și scoțînd oluțul de sub suman închină la grăitorul miresei. sevastos, n. 233. Da-ți-o vacă și-o junincă Și-un oluț d-adus palincă. reteganul, ch. 171. Pune oluțu pe mînă Și te du la cea fîntînă. candrea, ț. o. 43. Ce dai vama? Oluțu cu apa, Șatra și vatra. ARH. FOLK. I, 196, cf. ALR II 3 953/53, 64, AI 13, 21, 26, 35. – pl.: oluțe și (regional) oluțuri (alr i 696/63, 315). – Ol + suf. -uț.