Definiția cu ID-ul 580646:

Enciclopedice

OLIMPIÁDĂ (< ngr., fr., germ.; {s} n. pr. Olimpia, oraș în Elida) s. f. 1. (În Grecia antică) Intervalul de patru ani între două serbări succesive ale Jocurilor olimpice, devenit unitate cronologică convențională între 776 î. Hr. și 394 d. Hr. Această cronologie a fost introdusă de istoricul grec Timaeus (c. 356 î. Hr.-c. 260 î. Hr.), în anul 264 î. Hr.; a mai fost folosită și de Polybiu, Diodor din Sicilia ș.a. 2. (În Grecia antică) Manifestare sportivă, cuprinzând întreceri și jocuri, care însoțea sărbătorile consacrate lui Zeus, în cetatea Olimpia, desfășurată din patru în patru ani, cu participarea concurenților din întreaga Grecie; se presupune că au fost inițiate pentru consolidarea unității lumii grecești. Prima o. a avut loc în anul 776 î. Hr. și a cuprins probe sportive, concursuri literare și muzicale. Învingătorii se bucurau de respectul contemporanilor și primeau o coroană din frunze de măslin. În anul 394 d. Hr., împăratul Teodosiu cel Mare a suprimat o., considerându-le păgâne. Ele au fost reluate, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin (23 iun. 1894) la Paris. 3. Denumire uzuală pentru Jocurile olimpice moderne. 4. Concurs local, național sau internațional, organizat anual, pe diferite specialități, pentru elevi.

Exemple de pronunție a termenului „olimpiadă” (50 clipuri)
Clipul 1 / 50