OLASTISEALĂ s. f. (Învechit și regional) Lingușire; mîngîiere, dezmierdare. El șezu lîngă mine, vorbindu-mi cu cele mai nobile cuvinte și pline de olastiseli. gorjan, h. i, 158/24. Se-aprinse de dragoste pentru dînsa și începu a îi arăta semne de olastiseală și cu vorba îi făcea curte. id. ib. ii, 151/32, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w., arhiva, xxviii, 73, scriban, d. Trei zile încheiate se sili Sila... cu fel de fel de mîngăieri și cu fel de fel de olastiseli ca să facă pe băiat să scoață măcar un grai din gura lui. POPESCU, b. iii, 125. – PI. : olastiseli. – Olastisi + suf. -eală.