OLĂRI vb. IV. 1. Tranz. A rotunji puțin buștenii la capete ca să lunece mai ușor pe uluc sau ca să poată fi tîrîți mai ușor pe pămînt la scoaterea lor din pădure; (regional) a oli. cf. der. Butucii n-au fost bine olăriți, căci s-au așchiet pînă la gura ulucului. com. din piatra neamț, cf. com. din capu codrului – gura humorului. Îl olăreșt'e la capet’e, taie frumos rǫtă ca o uǫlă. alr sn ii h 615/260, cf. ARVINTE, TERM. 157. 2. Refl. (Prin vestul Transilv., despre butucii roților de car) A se lărgi. cf. rev. crit. iv, 145. – prez. ind.: olăresc. – v. oală.