OLĂLĂU s. m., s. n. 1. s. n. (învechit și regional) Strigăt, țipăt; gălăgie. Cf. lb, ddrf,GHEȚIE, R.M., BARCIANU, ALEXI, W. 2. s. m. (Regional) Certăreț; gălăgios. Ducă-se tot învirtindu-se ca ciocîrlia... de-abia ne-om mai curăți de olălău. bănuț, t. p. 105, cf. LEXIC reg. 96. – pl.: (m.) olălăi, (n.), olălăie (lb). – Și: holălău s. m. lm. – Cf. olălăi.