OLĂCAR, olăcari, s. m. 1. Olac, curier; p. ext. îngrijitor al cailor de poștă. Pe cal înspumat venea vijelios un olăcar, învîrtind pe deasupra capului ca un șarpe harapnicul negru. SADOVEANU, O. I 511. Împăratul trimise numaidecît după dînsul niște olăcari. ISPIRESCU, L. 344. 2. (Învechit) Slujbaș însărcinat cu strîngerea cailor de olac dați de țărani pentru nevoi momentane sau pentru un anumit timp. Mă făcui pentru bani mulți Olăcar de cai stătuți. PANN, P. V. II 126.