OLĂCĂRIE s. f. 1. (Învechit) Serviciu poștal îndeplinit de olăcari (1). Cf. olac (2). Țara era îngreuiată cu dările ce scotea Nicolai Vodă și era și mare greu de olăcăriile craiului șvezesc. muște, let. iii, 46/30, cf. lm, șio II₁, 278, tdrg. 2. (Învechit) Rechiziționarea cailor de olac. Cf. olac (3). Să nu-i băntuiască de olăcării și de podvoade, să nu le ia cai de olac și carăle de podvoade, ci să-i lase în bună pace (a. 1707). ap. hem 3210. „Carte” a lui Grigore Vodă „pentru podvoz, olăcării, dată panțirilor de Comănești” (a. 1737). iorga, s. d. VI, 210. 3. (Regional) Orație de nuntă; conăcărie. Cf. olăcar (4). Cf. lm, sevastos, n. 99. – PI.: olăcării. – Olăcar + suf. -ie.