OFERTĂ s. f. 1. Propunere făcută cuiva în legătură cu cumpărarea unei mărfi, cu angajarea într-o slujbă, cu participarea la o acțiune, la o întreprindere etc.; p. ext. (concretizat) act, document în care se face o astfel de propunere. Cf. polizu. Oricît de splendidă fuse oferta prinsului agă, totuși cozacii nu se lăsară a se corumpe. hasdeu, i. v. 119. Încă nu se hotărîse cine – să cînte doina haiducească... Mincu... se oferă el. Oferta e primită. caragiale, o. i, 15. Grăbește, căci îmi retrag oferta. c. petbescu, c. v. 316. Neivindu-se nici o ofertă, licitația se amină. călinescu, s. 178. În oferte se menționau prețul măcinatului și durata lui în timp. v. Rom. octombrie 1954, 86. 2. Totalitatea mărfurilor oferite la un moment dat pe piață. Cursul acestor valori variază după cum cererea sau oferta este mai mare sau mai mică. ștefănescu, c. 522. ◊ Cerere și ofertă (sau, rar, ofertă și cerere) = raportul dintre cantitatea de mărfuri aduse pe piață și posibilitatea ca ele să fie cumpărate. Munca, fie morală, fie intelectuală, ...depinde de starea pieței, de legea economică a ofertei și cererei. GHEREA, ST. CB. II, 308, cf. DER. –Pl.: oferte. – Și: (învechit) ofert (babcianu, alexi, w., pl. oferturi) s. n. – Din fr. offerte, germ. Offert.