ODORBIRĂU s. m. (Învechit, Transilv.) Administrator în slujba unui rege sau a unui nobil; administrator al unui oraș. Odorbirăul Belgradului (a. 1699). BV I, 375. Cinstiților nemeșilor și prefectușilor și odvarbirailor cetății noastre Făgăraș. ȘINCAI, HR. II, 262/31, cf. LB, LM, CIHAC, II, 518, TDRG, DR. VII, 213, MÎNDRESCU, UNG. 94. – PI.: odorbirăi. – Și: odvarbirău (pl. odvarbiraie) s. m. – Din magh. udvarbíró.