OCHIUȚ s. m., s. n. (Regional) Diminutiv al lui ochi¹. 1. s. m. cf. ochi¹ (A I 1). cf. lb. Da nu-i para focului, Că-s ochiuții șerpelui. mÎndrescu, l. p. 177. Cucule, ot’iuț d’e peșt’e. densusianu, ț. h. 129. ◊ Compus: ochiuțu-boului = ochiul-boului, v. ochi¹ (C n). băcescu, păs. 117, alr sn iii h 699/349. 2. s. n. cf. ochi¹ (B I 1) (Iapa – Sighetul Marmației). alr i 660/354. – PI.: (m.) ochiuți și (n.) ochiuțuri. – Ochi¹ + suf. -uț.