Definiția cu ID-ul 1379163:
Tezaur
OBSECRAȚIE s. f. (În oratoria clasică) Figură retorică prin care oratorul invocă sprijinul divinității sau al unei persoane. Cf. scriban, d., DN. – Și: obsecrațiune s. f. șăineanu, scriban, d. – Din fr. obsécration, lat. obsecratio, -onis.
- sursa: DLR - tomul X (2010)
- furnizată de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați
- adăugată de catalinageorgescu14
- acțiuni