OBRAȚ s. n. 1. (Învechit și regional) Loc la capetele ogorului unde se întorc boii la arat; p. ext. loc lăsat nelucrat la capătul sau împrejurul unei vii. Un stîlp s-au pus... pe la obrațele pămînturilor Hușilor (a. 1703). uricariul, xvi, 46. Și le-am, vîndut, însă peste tot nemăsurate, păragină și țealină și obrațele viii și cu casele (a. 1737). bul. com. ist. v, 244, cf. iorga, s. d. xiv, 86. Fiindcă iaste vie mai puțină decît la frații lui, are o obrație și țelină, va pune vie, de să va potrivi (a. 1819). bul. com. ist. iv, 154. O vie... cu locul ohavnic, pogoane patruzeci, din care 36 pogoane lucrate bine, iar patru pogoane este obrația. Să vinde cu totul și cu rodul ei înpreună. cr (1832), 184²/30, cf. I. GOLESCU, C., SCRIBAN, D., ALB sn i h 23, ib. 29. ♦ Loc plantat cu pomi la poalele unui deal cu vii. Și dumnealui să aibă a stăpîni atît acel petec dă viie păragină cît și obrația dă meri (a. 1815). bul. com. ist. v, 292. Viia dumneaei... treizeci pogoane lucrătoare, și alte treizeci pogoane ovrație în care să află grădină cu feluri de pomi... toate... sînt de vînzare. cr (1831), 304²/14, cf. h iv 244. ♦ (Regional) Arătură în curmeziș Ia căpătui ogorului; holdă care cade perpendicular pe capătul unor holde paralele. Cf, alr II/36, Mat. dialect, i, 263. 2. (Învechit și regional) Suprafață de teren, lată de o prăjină și lungă de patru sau opt prăjini; fiecare din fîșiile în care se împarte un lan pentru a-l secera sau cosi; postată. Am socotit să se mai scurteze din obrațul rozoarelor den jos (a. 1725). uricariul, vii, 17, săghinescu, v. 97. Lanurile mări, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. i. cr. iii, 226, cf. pamfile, a. r. 120, i. brăescu, m. 68, com. marian, com. din zaharești- suceava, a v 31, vi 4,26. 3. (Învechit și regional) Unitate de lungime, egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată) de obicei mică. La vro cîteva obrațuri gîrnețul s-a înfierbîntat. creangă, p. 126, cf. ddrf, i. cr. ii, 92. Ca la vreo douăzeci de obrațe în susul Moldovei, se vedea o dungă de crețuri subțiri pe unde, și apele curgeau împrăștiate pe prund. sadoveanu, o. i, 202, cf. iv, 280, vasiliu, p. l. 260, com. din bilca -RĂDĂUțI și din STRAJA – RĂDĂUȚI, A v 15, 33. 4. (Regional) Locul din fața casei. v. curte, bătătură. Casele cu obrațiia lor... rămîn ale mele (a. 1819). bul. com. ist. iv, 154, cf. i. cr. v, 278, alr i 648/746. ♦ Împrejmuire. cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. 5. (Regional) Cărare printre holde; drum de cîmp printre ogoare. cf. scriban, d., com. liuba, com. din sasca montană – moldova NOUĂ,. L. COSTIN, GB. BĂN. 148, ALB I 802/45, alr ii/36, 76, chest. rv 17/15, 22, 29, 30, 42. – pl.: obrațe și obrațuri. – Și: obrație (pl. obrații), (învechit) ovrație, obrață (uricariul, x, 142) s. f.; (regional) obrat (lexic reg. 83) s. n.; obrate (Mat. folk. 1210, pl.?) subst. – Din v. sl. обратъ „hotar”. cf. bg. обрът. – Obraț, prin apropiere de braț.