OBRĂJEL s. m. Obrăjor. Cu pîraie de lacrămi uda pe obrăjei. pann, e. ii, 45/20, cf. polizu. De-aș avea un copilaș... Obrăjelu-i ca de spume N-ar avea seamăn pe lume! alecsandri, p. i, 81, cf. lm. Cătălin... Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pînditor. eminescu, o. i, 173, cf. ddrf. Nu cumva să străbată o rază de lumină la obrăjeii miei. sbiera, p. 250. Drăguțul obrăjei, Rumeior și frumușel, O fi zău, ca vai de el. jarnîk-bîrseanu, D. 311, cf. 491. – pl.: obrăjei. – Și: (rar) obrăzel s. m. ȚDRG. – Obraz + suf. -el.