OBȘTEJITIE s. f. (Slavonism) Conviețuire intr-o chinovie; p. ext. chinovie; obște (2). Thadei au fost rob iertat a lui Theodor, care luasă mănăstirea Studiiului de la împăratul și o feace obștejitie. DOSOFTEI, v. S. decembrie 244^r/5. Vorona... făcea parte din acele lăcașuri de viață călugărească în care se primiseră normele de „viață-împreună”, de obștejitie, ale lui Paisie. IORGA, S. D. XVI, 259, cf. 261. – PI.: obștejitii. – Și: obștjitie s. f. SCRIBAN, D. – Din slavon. оълщежнтне.