Definiția cu ID-ul 922479:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OÁLĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal sau de porțelan, cu gura largă și cu înălțimea mai mare decît lărgimea, folosit pentru pregătirea bucatelor, pentru păstrarea lor (sau pentru diferite alte necesități casnice). Ce cugeta această babă, care aștepta cu oala în mînă înaintea mea? GALACTION, O. I 40. Ia scoate oalele și ulcelele celea din dăsagi, Irino. BUJOR, S. 85. Avînd cănaci pe umeri puși, El vine aducînd o oală. COȘBUC, P. II 245. Rîde ciobul (sau hîrbul) de oală spartă (sau șade hîrbu-n cale și rîde de oale), se zice cînd cineva rîde de altul pentru defecte pe care le are și el, în măsură mai mare chiar. Oală de flori = ghiveci, glastră. Dintr-o fereastră se zărea, printre oale de flori, un cap de fată oacheș. EMINESCU, N. 14. ◊ Expr. Cît o oală de praznic = foarte mare. Hrubă astupată cu capac de fier și încuiată cu lacăt cît o oală de praznic mare. C. PETRESCU, R. DR. 137. Aprinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală (sau din strachină, cu plasa) = a prinde pe cineva ușor, fără nici o greutate. Bănetul tău, dacă-l iau... ca din oală m-ar ridica. GALAN, B. I 457. Îi luau ca din oală și-i treceau prin săbii. STANCU, D. 10. A face (a fi) Oale și ulcele (sau ulcioare) = a fi mort de mult. Despre noi nimeni n-are să mai știe nimic, cînd vom fi oale și ulcele. PETRESCU, C. V. 295. Nu știți că mătușa-i moartă... și s-a făcut oale și urcioare sărmana? CREANGĂ, P. 23. A fierbe toți într-o oală = a fi toți din aceeași categorie. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri diferite, producînd confuzii, a încurca. A se amesteca unde nu-i fierbe oala v. amesteca. A plăti oalele sparte = a plăti paguba făcută de altul, a suferi pentru faptele altuia. A trage jar la oala proprie = a se îngriji de interesele sale, neglijînd pe ale altuia. Fiecare trage jar la oala lui. ȘEZ. I 219. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) La un car de oale = nu e nevoie de un efort prea mare pentru a anihila ceva netemeinic, ceva puțin rezistent; ajunge ce s-a spus, ce s-a făcut. ♦ Conținutul unei oale. Io la joc, Mîndra la joc, Și oala curge la joc! HODOȘ, P. P. 25. ♦ Vas de formă apropiată cu cel descris mai sus, folosit în tehnică. 2. (Numai în expr.) Mustăți pe oală = mustăți lăsate în jos.3. (Regional) Țiglă, olan, scoc (făcut din lut ars). Hemei... se agăța... de coperișul de oale albii. CONTEMPORANUL, VI 781.