OȚETIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Și în forma oțețit; despre vinuri) Prefăcut, transformat (sau pe cale de a se transforma) în oțet; înăcrit; acru. (Cu pronunțare regională) L-a găsit în crîșmă, bînd vin oțățit. POPA, V. 259. 2. Fig. Supărat, mînios, iritat, neprietenos. Negustorul îl privea oțețit. CAMIL PETRESCU, O. II 46. Mătușa Ruxanda își uitase glasul oțetit, muindu-l în dezmierdare, cînd i-a vorbit întîi. C. PETRESCU, R. DR. 70. – Variantă: (regional) oțețit, -ă adj.