OȚETAR², oțetari, s. m. Arbore cu florile galbene-verzui, cu fructele roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie; cultivat și ca plantă ornamentală (Rhus typhina). Vîntul aducea miresme de pelin și de oțetar. DUMITRIU, V. L. 137. Foile de salcîm se îngălbeniră, cele de oțetar și arțar se înroșiră și zile de-a rîndul căzură tremurînd la pămînt. SANDU-ALDEA, D. N. 151. Frunză verde oțetar, Cîntă cucul în stejar. BELDICEANU, P. 95.