OȚEL (pl. -eluri) I. sn. ⚒ Fier curat combinat cu o mică cantitate de cărbune și care capătă, prin călire, o foarte mare tărie; din el se fac arme, cuțite, instrumente chirurgicale, etc.: tare ca ~ul; Ⓕ braț de ~; inimă de ~. II. OȚELE pl. ⚔️ 1 Cocoșul cu cremenea și amnarul la o pușcă: gătiți-vă armele și trageți ~ele la carabine (ALECS.); întinde pușca, trage ~ele și vrea să sloboadă (SB.) ¶ 2 pr. ext. Armă de foc, pușcă: Ia-ți tăiușul de plăsele, Pune mîna pe ~e (ALECS.) [vsl. ocĕlŭ].