NURIȚĂ s.f. (Popular; mai ales la pl.) Diminutiv al lui nur¹. Nurițele ce ai nu se mai pot dovedi în toată lumea aceasta. gorjan, h. iv, 214/5. Mai bine un dram de nurițe decît un car de frumusețe. pann, p. v. ii, 129/12, cf. zanne, p. ii, 650. – pl.: nurițe. – Și: (rar, cu schimbare de suf.) nurețe s. f. pl. marian, nu. 32. – Nur¹ + suf. -iță. – Nurețe, cu schimbare de suf.