NUMINĂTOR s.m. (Mat.; învechit) Numitor (3). Cel mai mare să cheamă numinătoriu și să pune pe supt linie. amfilohie, e. 42. De vor fi numinătorii de multe feluri și de deosebite numiri, trebuie să se întoarcă toți întru o numire. id. ib. 65, cf. 46, ursu, t. ș. 244. – pl.: numinători. – Și: nominator s. m. AAT 7^r. – Din lat. nominator, it. nominatore.