NIMĂT s. n. (Transilv., Mold.) Loc (la stînă) îngrădit, uneori acoperit, amenajat pentru adăpostirea oilor sau a altor animale; p. ext. îngrăditură sau gard din crengi (rămuroase). Cf. h x 188, com. marian, șez. ii, 23, 42. Cînd seciul servește pentru coșer la oi se cheamă nimăt. șez. iii, 87. După ce s-au apropiat de stînă, s-au dat jos de pe cai, lăsînd caii pe lîngă nimăt (ocol) să pască. i. cr. iii, 300, cf. chest. iv 120/571, v/36, 39,49, alr i 1 792/798, 1 796/798, alrt ii 165, a iv 2, v 6, 15, vi 3, 4, 8, glosar REG. – Accentuat și: nimăt. – Pl.: nimete. glosar reg. – Și: nimat (accentul necunoscut, a v 6, 14, 15, 20, 21, 23, 24, 27, vi 3), nămat (alr i 1 792/798), nămăt (rădulescu-codin, alr i 1 792/798; accentuat și nămăt, lexic reg. 83), nămet (a iv 2) s. n. - Din ucr. намет „cort, coșar”.