NEVESTICĂ s. f. I. Diminutiv al lui nevastă. 1. cf. nevastă (2). Feată mare n-oi iubi, Ci-oi iubi o nevestea, S-o am de ibovnicea. teodorescu, p. p. 315. Dragostea de nevestică, Ca o poamă pîrguită. id. ib. 338. Alelei, tu, nevestică, Nevestică, mîndrulică, Cum creștinii ai urît Și păgîn ai îndrăgit? jarnîk-bîrseanu, d. 488. Aice au aflat o femeie care ședea la foc: „Bună sara, nevăstică”, îi zise el. sbiera, p. 200. Cît oi fi și-oi mai iubi, Nevestea n-oi mai iubi. MAT. FOLK. 856. 2. cf. nevastă (3). Își luă de nevestică p-o fată care-l voi. pann, p. v. ii, 123/27. Taica ție să ți-o ia, Să o ai de nevestea, Iară eu de nororea. f (1871), 326. Eu n-aș vrea să-mi fie șchioapă nevestica! coșbuc, b. 202. Nevestica Că-și gătea, Măiculița că-și lua. teodorescu, p. p. 573, cf. 617. Nevesteaua mea, Ian tu să te scoli, Mîne pînă-n zori, Cu ceața-n spinare, Cu roua-n picioare. corcea, b. 34. Fratele cel mai mic ar fi împărățit mult și bine fără sfîrșii în fericiri și veselie împreună cu nevestica sa. popescu, b. iii, 72. II. (Regional) 1. (în forma nevestea) Nevăstuică (II 1) (Mustela nivalis) (Petrova-Vișeu de Sus), alr i 1 173/348. 2. (Bot.) Narcisă (Narcissus). Cf. morariu, PL. 463, cv 1950, nr. 11 – 12, 40, alr sn iii h 640/260. – pl.: nevestele. – Și: (regional) nevestea, nevăstică s. f. – Nevastă + suf. -ică. – Nevestea: cu schimbare de suf.