NERĂUTATE s. f. Negativ al lui răutate; lipsă de răutate, bunătate; (învechit, în textele bisericești) lipsă de păcate, curățenie. Giudecă-mi, Doamne, după dereptatea mea și fără reul (nereutatea d) mieu pre mere. psalt. 9. Hrăneaște nereu (nereutate d) și vezi dereptate. ib. 70, cf. 79. Păzește nerăutatea și cunoaște dreptatea. neagoe, înv. 14/11. Iară pre mine pentru nerăutatea sprejiniș și mă-ntăriș denaintea ta în veaci (a. 1680). gcr i, 248/33. Și încă să ține de nerăutate. biblia (1688), 363²/44. Cu nerăutate și cu dreptate și cu curățenie. mineiul (1776), 182^v2/1. – Pronunțat: -ră-u-. – Și: (învechit) nereutate s. f. – Pref. ne- + răutate.