NEOIOBĂGÍE (< neo- + iobăgie) s. f. Concepție social-politică elaborată de C. Dobrogeanu-Gherea în scopul definirii tipului specific de dezvoltare istorică a României în a doua jumătate a sec. 19 și începutul sec. 20, a particularităților sistemului ei agrar în perioada respectivă, potrivit căreia caracteristic pentru acesta este prezența rămășițelor feudale (ex. dijma). Deși a supraapreciat ponderea lor în agricultură, a surprins unele caractere distinctive ale capitalismului din România și a subliniat, în același timp, necesitatea industrializării țării și promovarea unor reforme politice și economice.