NEGOȚ s. n. 1. (Învechit; la pl.) Treburi, afaceri, ocupații (profesionale); daraveri. Ei nu pristăniră; unii amu la satele lor, e alții la negoațe. coresi, ev. 302, cf. 480, 516. Purtarea negoațelor justiției țării. ap. barițiu, p. a. iii, 236. 2. Activitate economică privind circulația mărfurilor, vînzarea și cumpărarea lor, schimb de produse sub formă de vînzare-cumpărare; negustorie (1), comerț. v. trafic, schimb. Om meșter negoațelor și precupiei. coresi, ev. 317. Nu vrură să margă, ce-ș aflară prilej unii cu ocinele, alții cu negoțul boilor. varlaam, c. 317. Niciodată minciună să nu spui la negoțul tău și la tîrgul tău (a. 1691). ap. tdrg. Multe familii bogate... pribegiră... aducînd sărăcie pămîntului și cădere negoțului. negruzzi, s. i, 144, cf. 299. Hanul rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui. gherea, st. cr. ii, 136, cf. ddrf, barcianu. Nu sînt om dă pă drumuri; am și eu negoțu meu și casa mea. petică, o. 236. Banii din negoț sînt ai tutulor, numai ai tăi nu sînt. delavrancea, o. ii, 278. Ținea aproape tot negoțul de gabrovenie. v. rom. decembrie 1954, 65, cf. alr i 1 590. Negoțul ne-mbogățește și luxul ne despoaie. zanne, p. viii, 403. (În legătură cu verbul „a face”) Și vremu face negoțu (vom neguțitori biblia 1688) și dobăndă. cod. vor. 130/24. Neguțătoriul bagă-ș toată avuțiia sa în negoțul ce face. coresi, ev. 78. Făcea de cîțiva ani negoț de cherestea. conv. Lit. iii, 59. Muncitorul... începu a face negoț. ispirescu, l. 269. Cu lemnul lucrat și cu postavul făceau negoț. sadoveanu, e. 92, cf. alr ii 3 640. (Fig.) Fericirea este un negoț..., un schimb de plăceri. marcovici, c. 40/13. ◊ loc. adj. (Învechit) De negoț = a) destinat vînzării, de vînzare. Mai făcut-au și alt obicei, de tot boul de negoț, cornărit cîte un leu. neculce, l. 178, cf. lb; b) comercial. Să fac vreo spiculație de negoț cu ceea ce mai aveam. gorjan, h. iv, 135/20. Starea bună a sa de negoț e izvorul de căpetenie a bogăției sale. gt (1839), 15¹/17. Învoiala de negoț cu Polonia ajungînd la sfîrșit, ne-am folosit de aceasta. delavrancea, o. ii, 138. ♦ Tranzacție comercială; tîrg, învoială. Cînd au fost la datul banilor, n-au avut să ni-i dea, deci noi ne-am lăsat de negoțul dumisale (a. 1704). URICARIUL, XXI, 155, cf. GHEREA, ST. CR. II, 89. Rar prilej ca acesta să faci negoțuri bune. vornic, p. 159. Hai să batem mîna, adică să facem negoțul. dr. v, 86. 3. (Învechit și popular; concretizat) Marfă (4). Trec neguțători den țara noastră cu dobitoace și cu alte negoațe (a. 1604). rosetti, b. 77, cf. 75, moxa, 400/3. Au fost cumpărînd negoț de carile le era de treabă. herodot (1645), 3. Oricine... nu va plăti vama cea domnească... să cade să piardză tot negoțul. prav. 46, cf. 47, 48, 342. Corabii multe cu de tot negoțul. fl. d. (1680), 51^r/9. Pe acea apă vin și ies negoațe în multe părți. ib. 59^r/12. Îmbla prin țeri și pre la prinți de-și vindea negoțul. șincai, hr. iii, 8/27, cf. grecu, p. 410. Pre mulți corăbiiari împreună cu corăbiile și cu negoațele sale i-au prăpădit. maior, p. 110/10. Diregîndu-se împreunarea acestor mari rîuri, transportul negoțului... ar ave cale dreaptă pe apă. ar (1829), 63²/25. Tîrgurile erau slabe și negoțul se vindea fără preț. popovici-bănățeanu, v. m. 105, cf. 113. Neguțitorul vinde negoț. h xviii 144. Și negoațele mai mice Le-am luat toate în caice... Alune și nuci Turtișoare dulci. marian, nu. 334. Un vînt volvurat, Naiele a-nturnat, Negoațele a înecat. sevastos, n. 137, cf. 132, reteganul, p. iii, 20. Cînd l-o vădzt negustorii în tîrg, Dughenili dișchide, Negoațîli întinde. arh. folk. iv, 121, cf. ii, 130. Să-ń iei niște negǫță. alr ii 3 645/235. Am mai venit cu negoț la oraș. mat, dialect, i, 82. ♦ (Prin Transilv. și Maram.) Bunăstare; avere, bogăție. cf. reteganul, ch. 116. Și în casă nu-i negoț, Cît ar duce-un pui în clonț. bîrlea, c. p. 119. I sărăman, n-are ńegoață. alr i 1 590/270, cf. 1 590/268. 4. (Regional) Numele unui joc de copii (Copăcel-Făgăraș). h xvii 39. – pl.: (rar) negoțuri și (învechit și popular) negoațe. – Și: (învechit) negoțiu (lb, pontbriant, d., costinescu), (regional) neguț (pl. neguțuri, alr i 1 590/24, 30, 77) s. n. – lat. negotium.