NEDUMNEZEIRE sf. Lipsă desăvîrșită de respect față de cele sfinte, hulă; nelegiuire: Leon Isavrul, în mare nedumnăzăire căzînd, el întîiu au scornit goană asupra sfintelor icoane (CANT.) [ne-¹ + dumnezeire].

nedumnezeíre f. Ur. Nelegĭuire saŭ erezie.

DUMNEZEIRE sf. 1 Faptul de a dumnezei ¶ 2 Ființa, esența, natura lui Dumnezeu, divinitate ¶ 3 Dumnezeu însuși, în spec. zeu păgîn: Tot ce ’nălță omul la ~ (ALECS.); jurîndu-se și... luînd martură ~a (NEGR.) ¶ 4 Obiect de idolatrie căruia i se închină cineva ca unui zeu: aurul este singura lui ~ ¶ 5 ‡ Evlavie, religiozitate: purced din biserică... cu cinste și ~ (N.-COST.) ¶ ¶ C. ‡ NEDUMNEZEIRE, lipsă de evlavie, nereligiozitate: dacă s’au așezat Domn țării, toată ereticia și nedumnezeirea și-au arătat (N.-COST.).