NECREDINȚĂ s. f. Negativ al lui credință. 1. Faptul de a nu crede în ceva sau în cineva; stare a celui necredincios (2), îndoială, scepticism. Cf. valian, v. Necredința lui Toma. lm. Necredința curge din prostia minții, că nu ne iartă să cunoaștem adevărul din minciună. zanne, p. viii, 281. 2. Faptul de a fi necredincios (3), ateism; nerespectare a dogmelor bisericești; credință greșită, erezie. Și nu feace aciea sile multe, derept necredența lor. tetraev. (1574), 224. Iară nepoții acelora, derept necredința ceaia reaoa, pierdură acele cetăți. coresi, ev. 156. Pentru pizma lor, cădzură întru necredință și nu credzură lui Hristos. varlaam, c. 125, cf. 51. Blînd să arăta... și aiavea pravoslavnic, iară la taină eretic și avea sfetnici de ai săi, de o leage cu dînsul. Mai apoi ș-au ivit și necredința lui. ureche, l. 163. Au necredința acelora va face în deșărt credința lui Dumnezău? n. test. (1648), 208^v/9. Frații săi... să află in necredință. dosoftei, v. s. 221^v/34. Oamenii cei închinători de idoli și păc( ă )toși cariiîn necredință viețuir( ă), ca și dobitoacel(e) (a. 1692). gcr i, 304/1. Adîncul necredinței îneacă toată lumea. antim, p. 3. După ce lumina evangheliei au gonit întuneare-cele necredinței și au strălucit credință în lume, s-au stins slava grecilor. molnar, ret. 42/13, cf. costinescu. Prorocii au vistit mai înainte nicridința... către Hristos (sec. xix). cat. man. i, 322. Învinuirea care se aduce clerului nu era corupția, ci necredința lui. oțetea, r. 317. 3. (Învechit) Faptul de a fi necredincios (1); comportare neleală, înșelăciune, trădare; lipsă de fidelitate, infidelitate. Cf. drlu, lb. Jurnalul... impută pe Franția de egoism și necredință în acea ce să atirnă de Cvadrupla aleanță. ar (1837), 11¹. Inima nu mă lasă a crede la atita necredință. negruzzi, s. i, 49. Ziua și noaptea se gîndește tot la necredința muierii. filimon, o. i, 130. Nimic din trecut nu-i rămase în minte, nici chiar necredințele femeii lui. gane, n. ii, 27, cf. teodorescu, p. p. 328. – Scris și: necredență. – Pl.: necredințe. – Și: (învechit) nicredință (cat. man. i, 322), nicridință s. f. – Pref. ne- + credință.