*CANONIC I. adj. 1 ⛪ Conform cu canoanele bisericești: dreptul ~, jurisprudența eclasiastică; cărți ~e, cărțile Sfintei Scripturi, socotite ca fiind inspirate de divinitate ¶ 2 ➕ După regule bine stabilite; după anumite norme ¶ ¶ contr. NECANONIC II. sm. Demnitar, preot al unei biserici catedrale (la Catolici), care se bucură de anumite venituri; preot care face parte din consiliul unui episcop [fr. < it.].

necanonic, -ă, necanonici, -ce adj., s. f. pl. 1. Care nu este canonic, care nu este conform cu canoanele. 2. S. f. pl. Cărți ale Vechiului Testament (sau adaosuri la unele cărți canonice) cu conținut religios și moral, acceptate în traducerea greacă a Septuagintei pe lângă cărțile canonice, din dorința evreilor alexandrini și a celor din diaspora de a avea într-o singură colecție cărțile lor sfinte. Sunt folosite ca paremii în cultul Bis. creștine, iar tradiția patristică le-a considerat „bune de citit”, sau anaghinoscomena. Se împart în istorice (Cartea lui Tobit, Cartea Iuditei, Cartea a treia a lui Ezra și cărțile Macabeilor), profetice (Cartea lui Baruh și Epistola lui Ieremia) și poetice (Înțelepciunea lui Solomon și Înțelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah). – Din ne- + canonic.