NEADEVĂRAT, -Ă adj. Negativ al lui adevărat, mincinos (I 2), fals; p. ext. amăgitor, înșelător; (învechit, rar) neadevăr (1). Să să arate lucrurile omenești cîtu sînt de fragede și neadevărate, ureche, l. 86. L-aș purta eu cu mai multă cruțare dacă nu mi-ar fi pentru ca să dezvălescu neadevăratele lui aruncări și să le răzbătu, budai-deleanu, lex. Veastea ci s-auzea despre tulburări în Italia este neadivărată. ar (1832), 10²/28. Scrisori vrednice de încredere declarează neadevărate toate acele novitale. ib. (1839), 40¹/11, cf. valian, v. ♦ Care nu este conform cu realitatea istorică. Drama: „Grigore Vodă” a lui Depărățianu... [este] neadevărată și neverisimilă pe alocurea; însă, în orice caz, mai bună decît multe traduceri din franceză. eminescu, s. p. 59. – Pronunțat: ne-a-. – pl.: neadevărați, -te. – Și: (regional) neadivărat, -ă adj. – pref. ne- + adevărat.