NAFTALINĂ s. f. Substanță cristalizată, de culoare albă, cu miros pătrunzător, extrasă din gudronul de huilă și folosită în industria chimică și ca insecticid (la conservarea blănurilor și a materialelor textile). cf. lm, ddrf, alexi, w., bianu, d. s., șăineanu, d. u. În ladă, miros de naftalină trezită și de tutun. bassababescu, v. 44. Magazia regimentului împrăștie miros tare și înțepător de naftalină. cazimir, gr. 121. Hainele... păstrînd un iremediabil miros de naftalină. c. petrescu, c. v. 11, cf. 129. Olguța să fie îmbrăcată în haine de toamnă, cu puțin miros de naftalină. teodoreanu, m. ii, 262, cf. id. m. u. 232. ◊ Expr. (Parc-ar fi) scos de la naftalină = a) se spune despre ceva învechit, demodat; b) repus în circulație, reactualizat (după o lungă uitare). De ce am pus sub semnul lui întîi april, glumeața zi a farselor, această biată întîmplare scoasă de la naftalină? teodoreanu, m. u. 188. – Și: (învechit) naftalin (alexi, w.), naftalen (der) s. n. – Din fr. naphtaline, germ. Naphthalin.