NAȚIUNE s. f. 1. (Învechit și popular) Popor, neam (I 5); naționalitate (4); (sens curent) comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă in particularitățile specifice ale culturii, (învechit) născătură (2). Craiul națiii sale. CANTACUZINO, n. P. 19^r/3. În cărticica aceasta, cetitoriule binevoitor, vei vedea cuvintele limbii noastre romanesci ca nește rămășițe a limbii unei nații care au numărat cîndva mulți puternici împărați. IORGOVICI, O. XI/6. Singuri neameșii dintră unguri sînt primiți întră națioanele ceale unite în Ardeal. MAIOR, IST. 105/14. Shoala preparandă sau pedagoghicească a nației rumânești. ST. INST. 3/2. Alte vrednice cărți a se tipări... spre nu de mijloc folos acestui națion (a. 1814). BV III, 102. În shoalele orășenești trebuie să se propună... și istoria și gheografia altor cultivite națioane. man. înv. 79/8. Nu numai duh mare și înțelepciune au avut acel bărbat, dară și mare îndrăzneală spre ispitirea acestor locuri necunoscute și de națioane sălbatice lăcuite. DESC. AM. 5/12. Iubitori spre cultura nației românești. PETROVICI, P. 365/4. Spartanii... era mai puțin atîrnînd spre credința deșartă decît partea cea mai mare a națioanelor vechi. MOLNAR, I. XX/4. Toate națiile evgheniste a Evropei. VÎRNAV, f. m. I, 100^r/9. Alte nații din cele de cătră răsărit și în zi de astăzi partea muierească nu o primesc, nici o numără în numărul oamenilor. TEODORICI, I. 47/11. Această nație săsească este foarte muncitoare. GOLESCU, Î. 5. Tălmăcesc cărți folositoare națiii. id. ib. 40. Au început să întrebe de nu are acest națion limbă și scrisoare naționalicească. id. ib. 90. Cît trebuie să se bucure tot rumânul cînd vede că de ce merge nația sa, dobîndește bărbați învățați și bine crescuți. cr (1829), 103¹/22. 43 familii arminești s-au folosit cu desrădicarea hotărîrei ce se făcusă împotriva nației lor și s-au înturnat în capitalie. AR (1830), 1¹/4. Nu s-au temut a călca legile dritului națiilor. ib. (1831), 3²/15, cf. 187²/34. Toate națiile Evropei să împărtășesc de bucurie. ib. (1837), 40²/40. Ferice de acea nație a căria fecioare, crescute întru curățenie îngerească, au prilej a să pregăti să fie soții și mame fericitoare de familii. GT (1838), 34¹/7. Era nu de mult domnitoriu asupra unei națiuni puternice. ASACHI, S. L. II, 36. Ave de scopos... a cîștiga pentru nația engleză în Asia mijlocie legiuita înriurire. AR (1839), 7²/38. Se silea să arate că termenii științelor și meșteșugurilor sint necunoscuți fiecăruia om și fiecăria nații până ce nu cultivă științele și meșteșugurile. CR (1839), 262¹/14. Prin împărțirea funcțiilor, națiunile în omenire, ca și individele în societate, produc... armonia totului, unitatea. BĂLCESCU, m. v. 3. De optsprezece veacuri nația română n-a vegetat, n-a stat pe loc, ci a mers înainte, transformîndu-se și luptîndu-se neîncetat, pentru triumful binelui asupra răului . id., ap. VIANU, m. 84. Sîngele și viața lor e cu totul a națiunei. LĂZĂRESCU, S. 50/2. Națiile care au perdut șirul obiceiurilor părintești sînt nații fără rădăcină, nestatornice. RUSSO, S. 35, cf. 39. Încet cîte încet neamul se priface în popol sau nație. id. ib. 97. Imperiile și națiile au avut mărirea și căderea lor. NEGRUZZI, S. I, 200. Prin științe și prin arte națiile înfrățite în gîndire și în pace drumul slavei îl găsesc. ALEXANDRESCU, O. I, 73. Eu... sînt trimis aici de națiune ca reprezentantul intereselor ei. ALECSANDRI, T. I, 234, cf. 291. Această revoluție de la 1848... nu fuse fapta nici a unui partid, nici a unui individ – fuse fapta națiunii române. BOLINTINEANU, O. 311. Simțeam că universul la pasu-mi tresărea, Și nații călătoare, împinse de a mea, Împlut-au sperioase pustiul pîn’la poluri. EMINESCU, O. I, 91. Viitorul națiunei nu în saloane se plămădește. F (1900), 572. În deceniile din urmă, rivalitatea națiunilor diferite crește mereu. ib. (1903), 1. Lupta ziua, noaptea pentru binele națiunei sale. ib. (1906), 25. Copii răzleți ai mîndrei noastre nații! De mai trăiește-n voi simțire vie, Veniți atunci. IOSIF, v. 65. Trecutul, împrejurările geografice și sociale în care a luat naștere și s-a dezvoltat un popor, pentru ca să devină apoi o națiune, se reflectă în limba lui. PUȘCARIU, L. R. I, 163. Ceea ce diferențiază națiile pămîntului, ceea ce face din fiecare popor o entitate prin definiție nu putea interesa pe clasici. oprescu, i. a. iii, 14. „Război și pace” este o frescă în care e zugrăvit un episod măreț din istoria unei națiuni, într-un efort eroic. VIANU, S. 160. Naivi care credeau sincer în cinstea și în puterea de jertfă pentru nație a bătrînului. STANCU, R. a. IV, 424. Sînt obligat să mă plec în fața dorinței națiunii. VORNIC, P. 167. Nu-i vorba de avutul meu, pe care-l poci da oricînd nației. T. POPOVICI, SE. 360. Ridicarea națiunilor tinere a scos la lumină tradiții bogate de cultură și artă. CONTEMP. 1962, nr. 806, 3/5, cf. alr ii 2 866/27, 102, 172,192, 272, 520, 987. 2. (Rar) Naționalitate (2). Unica fiică a banului C..., român de națiune. FILIMON, O. I, 103. ♦ Naționalitate (3). Mai încolo erau vapoare de toate felurile și de toate națiile. TUDORAN, P. 29. 3. (Transilv.; în forma nație) Grosul populației, popor; spec. țărănime. Ce are nația de jos cu planurile împăratului Wilhelm? VORNIC, P. 154. ◊ loc. adj. De nație = de origine socială modestă, din popor. Pe vremile acelea nici feciorii de împărat nu se rușinau a lua fete de nație, din popor. RETEGANUL, P. I, 56. ♦ (Prin sinecdocă) Om de rînd; țăran. Dl Crețu scoase mapa și-i arătă miezuina: cu un stînjin venea încă mai mult pe partea lui Crețu, căruia trebuiau să-i rămînă și lemnele tăiate. Nația rămase cu capul prostit, cînd mai auzi și de minunea asta. AGÎRBICEANU, D. Ț. 116. ◊ (Familiar, glumeț sau depreciativ, ca apelativ) Unul, Oancea, om fără carte, întreabă pe prietenul său, Ion, tot om de rînd, nedat la slovă: – Mă, nație, ai înțeles tu ceva din cîte spuse domnul ăsta? CARAGIALE, O. v, 207. ♦ (Învechit și regional) Fel, soi, specie. Să mai văz... și alte nații de oameni. GORJAN, h. II, 29/13. În vremea veche, era pe ici prin împrejurimile tîrgului o nație de oameni urîți și mari, de mama focului. RĂDULESCU-CODIN, L. 29. Nu știu ce nație de om o fi și ăsta. CV 1951, nr. 6, 8. ◊ Expr. A fi de nație spurcată (sau rea, a dracului) = a fi răutăcios, cu moravuri rele. ZANNE, P. VI, 220. A fi nație blagoslovită = a fi om bun, blînd. id. ib. 221. – Pronunțat: -ți-u-. – pl.: națiuni. – Și: (învechit și popular) nație (pl. nații și, regional, năți ALR II/95) s. f., (învechit) națion (pl. națioane) s. n., (regional) nățiune (ALR II 2 866/27) s. f. – Din lat. natio, -onis, fr. nation, germ. Nation, rus. нация.