NĂUTIU, -IE adj. De culoarea semințelor de năut; gălbui. Un biniș de postav năhutiu (a. 1790). șio ii₁, 268. Postav cu malteh năhutiu (a. 1821). id. ib., cf. polizu. Mie mi-a căzut parte la braț un tînăr... muchelef la haine: venghercă de postav negru cu brandebururi și cu chiostecuri, pantaloni nohutii largi. ghica, s. 150, cf. pontbriant, d., lm. Peptul... să zărea mișcînd pe sub zăbranicul unei dantele năutii. DELAVRANCEA, S. 146, cf. id. H. T. 99, BARCIANU, alexi, w. (Substantivat) Petele alburii, sclipitoare, ce tărcau năutiul rumenit al pologului de frunze uscate din preajmă, îi făceau rău. conv. Lit. xliii, 1 147, cf. pampile, a. r. 252. ◊ (Regional) Fasole nohotie = varietate de fasole cu sămînța galbenă, ca năutul. cf. h iii 260, i. cr. iv, 250. – pl.: năutii. – Și: (învechit și regional) năhutiu, -ie, nohutiu, -ie, (învechit) năhutiu, -ie (alexi, w.), (regional) nohotiu, -ie adj. – Năut + suf. -iu.